De ce viitorul trebuie să fie durabil

În cazul în care vom continua să pescuim ca până acum, mările noastre vor fi complet supraexploatate peste câțiva ani. Iar atunci, vom fi răspunzători în faţa generațiilor viitoare nu doar pentru consecințele ecologice, ci și pentru a-i fi privat pe oameni de mijloacele de subzistență. Creșterea producției și durabilitatea nu se exclud reciproc.

Se preconizează că peste aproximativ 30 de ani populația lumii va depăși 9 miliarde de locuitori. Asigurarea hranei pentru fiecare persoană este o provocare uriașă. Studiile arată că în Africa Subsahariană consumul de pește pe cap de locuitor va scădea[1], pe de o parte din cauza creșterii populației, iar pe de altă parte, din cauza faptului că pescuitul excesiv va face imposibilă creșterea cantității de pește capturat. Întrucât aceasta va fi situația în întreaga lume, din ce în ce mai puțini oameni vor avea suficient pește pentru le da și altora. Însă peştele ar putea să joace un rol esenţial în alimentaţie şi chiar să răspundă nevoilor clasei mijlocii din ce în ce mai numeroase, oferind în acelaşi timp siguranţa alimentară pentru categoriile cele mai sărace.[2]

Acvacultura şi veniturile obţinute din aceasta au cunoscut o creştere semnificativă în ultimele decenii. Rezultatul: pe piaţă este disponibil mai mult peşte, preţurile au rămas în general moderate şi un număr de persoane mai mare ca oricând are acces la peşte şi fructe de mare. Deşi efectele acvaculturii asupra naturii sunt deseori problematice, unele exemple arată că există şi alte opţiuni. Piscicultura poate fi practicată în mod durabil, cu un consum de resurse mai redus.

Şi în acest caz există o posibilitate nouă pentru ţările în curs de dezvoltare. Printr-o producţie durabilă şi eficientă, aceste ţări vor putea nu doar să îşi acopere propriile nevoi prin alimente de calitate, ci şi să joace un rol decisiv pe piaţa internaţională a peştelui, să îşi consolideze economia şi să îmbunătăţească în mod semnificativ calitatea vieţii în ţară.[4]

Însă, în cele din urmă, consumatorul final şi sectorul comerţului cu peşte şi produse marine sunt cei care vor decide viitorul prin decizii de cumpărare responsabile sau o gamă de produse durabile. Doar creşterea cererii de produse durabile şi existenţa unei varietăţi suficiente de produse durabile în magazine şi în pieţele de peşte vor stimula folosirea unor metode de pescuit şi acvacultură mai durabile. Astfel, pe termen lung, ar fi furnizată o cantitate de peşte suficientă pentru a hrăni o populaţie din ce în ce mai numeroasă şi a asigura mijloacele de subzistenţă a milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare.

 

Surse:

[1]Banca Mondială. Fish to 2030: Prospects for Fisheries and Aquaculture. (Peştele până în 2030. Perspective pentru pescuit şi acvacultură) Washington. Pagina XV; http://www.fao.org/docrep/019/i3640e/i3640e.pdf

[2]Banca Mondială. Fish to 2030: Prospects for Fisheries and Aquaculture. (Peştele până în 2030. Perspective pentru pescuit şi acvacultură)Washington. Pagina VII; http://www.fao.org/docrep/019/i3640e/i3640e.pdf

[3]Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). The State of World Fisheries and Aquaculture 2014 (Situaţia produselor din pescuit şi acvacultură la nivel mondial. 2014). Roma. Pagina 66; http://www.fao.org/fishery/sofia/en

[4]Banca Mondială. Fish to 2030: Prospects for Fisheries and Aquaculture (Peştele până în 2030. Perspective pentru pescuit şi acvacultură 2014). Washington. Pagina VII; http://www.fao.org/docrep/019/i3640e/i3640e.pdf

Figura 1: Contribuţia relativă a acvaculturii şi pescuitului la consumul de peşte alimentar[1]

 

Share This